educativ , eficienta sa , se decide pe terenul raporturilor concrete
zilnice, dintre profesor si elev . In problema relatiei profesor-elev
, pe langa o bogata experienta pozitiva ce s-a acumulat in decursul
anilor, se constata ca uneori predomina arbitrariul, practici
invechite si prejudecati pe care o atitudine conservatoare le mentine.
Pentru perfectionarea relatiei profesor-elev este necesar sa se ia in
consideratie , pe de o parte , obiectivele educatiei , iar pe de alta
parte psihologia tineretului contemporan, actul educativ fiind un
proces de continua inventie sociala.
Relatiile dintre profesor si clasa se polarizeaza ,in general in
sentimente de simpatie , incredere reciproca sau, dimpotriva ,de
antipatie , neincredere si chiar ostilitate.Sunt si cazuri cand
contactul spiritual
dintre profesor si elev nu trece de zona indiferentei: clasa nu exista
pentru profesor si nici profesorul pentru clasa . Initiativa trebuie
sa apartina insa profesorului, care tinand seama de legea esentiala a
relatiilor afective interumane potrivit careia simpatia si bunavointa
naste simpatie si bunavointa , antipatia si ostilitatea trezesc
sentimente de aceiasi calitate , trebuie sa conduca , sa dirijeze
aceste relatii si sa le structureze pe colaborare. In urma studiilor
efectuate s-a constatat ca o parte din profesori nu reactioneaza
adecvat nici in cazul raspunsurilor bune (corecte ) ale elevilor si
nici in cazul raspunsurilor gresite (nule).
Deosebit interes psihologic prezinta reactia acelor profesori care,
dupa opinia elevilor, nu se bucura cand acestia dau raspunsuri corecte
, ci dimpotriva , le pare rau , se arata surprinsi , se mira ca
raspund bine , stau la indoiala daca sa le puna nota , îi ironizeaza
etc. S-a ajuns la concluzia ca in aceste cazuri nu se respecta un
principiu fundamental al educatiei--incurajarea printr-o judicioasa
folosire a laudei si a dojanei. Un profesor care dojeneste mai mult
decat lauda sau care nu spune nimic atunci cand ar trebui sa spuna ,
nu foloseste suficient criteriile aprecierii pozitive pentru formarea
si schimbarea comportamentului elevului.
Sursa de nemultumire a elevilor isi are originea in comportamentul
unor cadre didactice , in imaginea deformata pe care pe care unii
elevi o au despre profesori si profesorii despre ei . Utilizarea
noilor tehnologii didactice , cum ar fi verfixul si instruirea
programata , duc in cele din urma tocmai la selectionarea si intarirea
comportamentelor adecvate , la realizarea in conditii optime a
conexiunii inverse , la aprecierea performantelor scolare ale elevilor
pe baze stiintifice si in conditiile unei obiectivitati stiute.
Dupa cum rezulta in urma constatarilor , o parte insemnata din
profesori , in aprecierile pe care le fac asupra elevilor , pun
accentul cu precadere pe esecurile acestora , fac prognoze
descurajatoare , pierzand din vedere perspectiva optimista a
viitorului elevului .
Autoritatea profesorului , bazata pe principiul "magister dixit" ,
trebuie inlocuita cu una intemeiata pe relatii in care profesorul are
rol de indrumator si coordonator al activitatii elevului. In lucrarea
"Revolutia stiintifica a invatamantului" , B.F. Skinner , de-a lungul
intregii lucrari , scoate in evidenta consecintele dezastruoase pe
care le are controlul agresiv asupra elevilor . Orice incercare de a
umili sau incurca un elev mai ales in prezenta colegilor sai va sfarsi
printr-un rezultat nedorit ; elevul ori se retrage in sine , refuzand
sa mai comunice , ori reactioneaza violent fata de incercarea de a fi
incurcat sau umilit .
Indiferenta fata de personalitatea elevului ameninta nevoile si
trebuintele spirituale de baza ale acestuia, respectul fata de sine ,
nevoia de raspuns afectiv din partea celor din jur , nevoia de
securitate pe termen lung , de succes, precum si nevoia de a apartine
unui grup si a fi acceptat de acesta.
Practica scolara traditionala ne-a lasat imaginea profesorului care
,vrea sa domine elevii si sa-i subordoneze. Intr-un asemenea climat
nimic nu se face din convingere si pasiune . Este necesar sa se faca
trecerea de la vechiul tip de relatii la relatii in care profesorul
colaboreaza cu elevii . Principala activitate a acestuia nu va fi
predarea , ci angajarea elevilor in investigatii si lucrari
independente . Relatiile bazate pe stima si respect reciproc reclama
si in limbaj adecvat . Expresiile ironice si jignitoare tulbura
atitudinea elevilor fata de profesorul lor si ingreuneaza crearea unui
climat favorabil muncii creatoare in clasa .
Rezultatele obtinute in urma cercetarilor au scos in evidenta faptul
ca , cu cat formele de penalizare ( ironia , jignirea , ridiculizarea
, notele proaste) sunt mai des folosite , cu atat efectul lor scade.
Profesorul care cunoaste valoarea aprecierii pozitive nu se va feri de
o usoara supraapreciere a performantelor elevului ; va aprecia pe elev
mai mult decat merita , spre a-l face sa merite pe deplin aprecierea ,
sa se ridice la nivelul aprecierii facute . Experienta ne arata ca
profesorul cu rezultate bune in activitatea lui isi imbunatateste
relatiile cu elevii slabi si prin faptul ca le acorda suficienta
apreciere pozitiva . Chiar si pentru unele performante scolare minore
, profesorul care cunoaste valoarea aprecierii pozitive , o foloseste
incercand sa dezvolte in mod permanent increderea elevilor in
propriile lor forte .
Neacordand o atentie mai mare modului de distribuire a formelor de
intarire ,balantei pedepselor si recompenselor , a aprecierii pozitive
si negative , se poate ajunge la o depreciere a personalitatii
elevului , atunci cand se foloseste in mod exagerat dojana , si mai
ales , atunci cand dojana nu pastreaza un caracter limitat ("astazi nu
ai invatat lectia"), ci ia forma unei deprecieri globale ("ce-o sa
iasa din tine" sau "degeaba cheltuiesc parintii cu tine"). Nu este
deloc intamplator ca profesorii ce impulsioneaza elevii mai mult prin
lauda , obtin rezultate mai bune in procesul de educatie . Acestia
apreciaza pozitiv "elevii dificili" chiar si pentru unele progrese
minore incercand in felul acesta sa dezvolte , in mod permanent ,
increderea elevilor in propriile forte.
Raporturile dintre profesor si elev nu prezinta numai o latura
intelectuala . Factorul afectiv are o importanta deosebita asupra
randamentului intelectual al elevului . Crearea de buna dispozitie in
clasa reprezinta o conditie necesara pentru evitarea esecului scolar .
Fiecare lectie se desfasoara intr-un climat afectiv particular ,
dispozitia clasei variaza in functie de cea a profesorului.
Prin apreciere profesorul trebuie sa schiteze o perspectiva . Daca un
profesor spune unui elev: "Din tine nu va iesi nimic", el nu apreciaza
numai o situatie prezenta , ci exprima si convingerea lui asupra
dezvoltarii viitoare a scolarului ceea ce ar putea duce in final la un
rezultat nedorit . Performantele elevului nu numai ca nu vor creste ,
ci vor scadea atat de mult incat ar putea pune in pericol dezvoltarea
psihica viitoare a acestuia . De aceea profesorii trebuie sa aiba
grija ca in derularea procesului de invatamant sa nu lezeze
personalitatea elevului , ci sa-l ajute sa si-o dezvolte , sa-l ajute
sa invete sa gandeasca singur pentru ca atunci cand va parasi bancile
scolii sa nu depinda de nimeni cel putin din punct de vedere
intelectual
